Mi-e dor..de Copilarie!!!

Mi-e dor..Mi-e dor de copilarie ..
Pentru fiecare copilaria inseamna ceva special..si majoritatea considera ca a lor a fost ceva special.
Am fost soim al patriei cu camasa portocalie si sarafan albastru. Aveam codite cu pampoane colorate. Nu am mai apucat si pionieratul. La revolutie aveam 6 ani. Revolutie..nu intelegeam ce inseamna acest cuvant. Imi amintesc ca ai mei ne-au luat pe mine si pe sora-mea si ne-au dus la bunici la tara. Mama plangea si zicea ceva de niste tancuri. Ne-au lasat acolo o perioada si ne-a mai zis inca o data sa avem grija sa nu vorbim despre Ceausescu. Apoi mai tarziu am aflat ca in seara aia mai multe tancuri au trecut si prin Alexandria si mama se speriase.
De fiecare data cand ma gandesc la copilaria mea primele impresii care imi vin in minte sunt vacantele mari.
Vacantele aveau un miros anume..un miros special…Miroseau a..vara.
Miroseau a rosii coapte pe care le mancam direct rupte din vrej, fara sa ne speriem ca ne imbolnavim de cine stie ce boli. Miroseau a fan proaspat cosit si a lapte caldut baut direct de la sursa.
Inca ma mai urmareste si acum mirosul creioanelor colorate si a cartilor de colorat pe care bunicul mi le aducea in odaita lui atunci cand afara era foarte cald.
Cele mai frumoase jocuri nu sunt cele de pe calculator..sunt cele pe care le jucam pe ulita de la tara. Cand furam paturile tesute de bunica si le legam intre ele cu sarme ruginte gasite prin cine stie ce santz si ne faceam casute ca din poveste.
Sau jocurile cand vindeam pietre iar banii erau frunzele de copac..asta cred ca a fost semn..ca acum am ajuns vanzator online )).
Mirosul apusului de soare pe camp, la pazit de pepeni cand jucam cu jumatate din copiii din sat ratele si vanatorii il mai am si acum cand ma mai duc in vizita la bunici.
Bucuria sarbatorilor de iarna este un sentiment care nu poate fi comparat cu nimic.
Pe 5 decembrie imi pregateam cu grija ghetutele si a doua zi dimineata alergam repede-repede sa vad daca nu cumva Mosul m-a sarit. In niciun an nu m-a sarit. Mama avea grija sa ne puna mereu in ghetute bomboane de pom..cele invelite in hartie colorata si tubuletele de BoniBon..era singura data in an cand mancam BoniBon.
La bradul de Craciun era un intreg ritual si tata ne lua in fiecare an alta instalatie de ajunsesem la un moment dat sa avem kilometri de beculete.
In ziua in care am aflat ca Mos Craciun nu exista am plans o ora in continuu. Mi se distrusese acel farmec al batranelului imbracat in haina rosie care se furisa ca sa ne aduca noua bunatati.
Din acel an nu am mai vrut sa primesc nimic de Mos. Nu mai avea niciun farmec.
Asta pana anul trecut cand m-am trezit dimineata si am gasit o gramada de sortimente de dulciuri puse in toti pantofiorii pe care ii aveam pe hol la intrare. Iuby meu s-a gandit sa readuca farmecul copilariei in viata mea..pentru cateva secunde m-am simtit iarasi copil..acel copil care il astepta cu nerabdare pe Mosu cu traista plina de bunatati.
Sunt lucruri marunte, dar care imi produc o bucurie imensa..ma intorc in timp la copilaria mea lipsita de griji si inconjurata numai de oameni minunati in care rautatile, minciuna si invidia nu aveau ce cauta.
Cam asta este..mi-e dor sa mai traiesc o data toate cele povestite mai sus si sa le mai vad cu aceiasi ochi in care grijile si problemele de astazi inca nu ma atinsesera.
Mi-e dor de copilarie…